Atunci când auzim cuvântul “deportare” cred că imediat facem legătura cu evreii. Sigur că au fost și alte etnii alungate și deportate, dar niciuna atât de des, de violent și de constant precum cea a evreilor. Cârțile, filmele, documentarele și poveștile bunicilor sau părinților sunt pline de povestiri ale acestor evenimente. Ele sunt însă deasemeni ,alăturate ???momentelor negre ale istoriei, când oamenii nu s-au mai văzut egali, iar lupta pentru eradicarea unor “specii inferioare”, pentru cucerirea unor noi teritorii, ori pentru câștigarea unor resurse materiale a dus la conflicte groaznice în care omul în sine nu mai era o valoare. Ei bine, doar aducerea în amintire a acelor evenimente era cu puțin timp în urmă, privită rece, nepotrivită, tristă. Pentru a uita cruzimea, răutatea și dezumanizarea ce caracteriza pe cei care au comis astfel de fapte, s-a încercat punerea acelor evenimente în umbă. S-a încercat o ascundere a lor, o uitare. Până și oferta de scuze oficiale din partea unor state a venit foarte greu, pentru că acțiunea în sine aducea o rușine, o pată pe drapelul statului în cauză. Asta, repet, denotă faptul că astfel de atitudini sunt josnice, sunt primare dacă pot zice așa. Ele caracterizează un om de speță joasă, cu o gândire săracă, violentă, primitivă. Privind la un film sau citind o carte pe acesată temă, involntar începi să iți dorești ca personajul negative, adică cel care vânează, deportează, torturează pe semenul său evreu sau de orice altă etnie, să fie oprit cât mai curănd din această acțiune. Apoi te face să gândești: “ce bine că nu am prins astfel de vremuri”. Deportarea este pusă în aceași “cutie” cu războiul. NU vrem să auzim de ea.

Însă, tocmai astăzi am citit pe adevarul.ro un articol: “Separatiştii din Doneţk obligă evreii să-şi declare religia şi averile, altfel riscă deportarea”. http://adevarul.ro/international/europa/separatistii-donetk-obliga-comunitatea-evrei-sa-si-declare-identitatea-averile-1_534fe9600d133766a8df9297/index.html

Acestă știre nu a trecut la fel de simplu prin fața ochilor mei, precum multe alte știri. Mi-a atras atenția și m-a pus în alarmă. Precum câinele lui Pavlov saliva la aprinderea becului, așa a fugit gândul meu la râzboi, la armament, la trenuri gălăgioase și îmbâcsite de oameni când am văzut acest articol. Și m-a pus serios pe gânduri… Dacă astăzi, sunt oameni care se întorc la astfel de practici, daca istoria se întoarce așa de ușor cu zeci sau sute de ani în urmă, unde este toată evoluția omului și a societății?

Oare, cât de pasivi putem fi la tot ce se întâmpla în jurul nostru? Am sentimentul că, mulți dintre noi simțim o întoarcere a istoriei într-un capitol negru, ce dovedește că nu am învățat încă nimic în toate miile de ani scurse până acum. Dar dincolo de aceasta, mă tem că nu stim cum să reacționăm. Nu știm ce trebuie să facem acum, și nicidacă, cu cine sau cum ar trebui să luptăm. Conștientizăm doar că apele sunt cam tulburi, că legile sunt cam apăsătoare și inechitabile, că libertatea ne este puternic ingrădită, că evenimentele nu au de a face cu noi ci cu alții; alții pe care nu îi cunoaștem și cu care nu putem lupta. Amenințarea aceasta cu deportarea a unor evrei, mă face să cred ca orice este posibil din nou, și că evenimentele pe care am speram să nu le mai scrie vreodată istoria, pot apărea oricând din nou pe scenă. Nu știu dacă trebuie să fiu impacientat sau liniștit. Nu știu care din cele două atitudini ar fi mai folositoare, mai corecte. Dar cert este că nu mă pot împăca cu această știre, și că ar trebui luate măsuri imediate și înțelepte pentru a opri așa ceva, și aceasta numai în cazul în care mai este “cineva” care să își dorească cu adevărat pacea și liniștea.

Dumnezeu sa vă pastreze pacea în inimile, casele, orașele și țările voastre!